Unde gasesc un avocat sector 1?

in toate tarile civilizate, avocatura a fost organizata cu scopul de a asigura persoanelor implicate intr-un proces o aparare corespunzatoare. Totusi, rolul lui nu poate fi redus la functia de reprezentare sau asistare a justitiabililor, fiind unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai judecatorilor, contribuind la stabilirea corecta a faptelor, la interpretarea adecvata a legii aplicabile conflictului dedus judecatii si, in final, la pronuntarea unei hotarari temeinice si legale. Exercitarea profesiei de avocat in spatiul comunitar presupune existenta unei profesiuni liberale si independente, care sa le poata pune in slujba serviciilor publice ale justitiei. in 1988 reprezentantii a 12 barouri din cadrul Comunitaii Europene au adoptat in unanimitate Codul Deontologic al Avocatilor din Uniunea Europeana.

De ce sa apelez la un avocat sector 1?

Este interzisa, sub sanctiunile prevazute de lege, exercitarea oricarei activitati specifice profesiei de avocat de catre o persoana fizica ce nu are calitatea de avocat inscris intr-un barou si pe Tabloul avocatilor sau de catre o alta persoana juridica cu exceptia societatii civile profesionala de avocati cu raspundere limitata. Profesia de avocat mosteniri este organizata si functioneaza in baza principiului autonomiei si descentralizarii, in conditiile prevazute de Lege si de prezentul statut. Libertatea si independenta profesiei de avocat sunt principii in baza carora avocatul promoveaza si apara, drepturile, libertatile si interesele legitime ale clientilor potrivit legii si prezentului statut. Aceste principii sunt definesc statutul profesional al avocatului si garanteaza activitatea sa profesionala.

Pretentii, actiuni posesorii, revendicari, obligatii de a face, succesiuni si partaje, iesire din indiviziune, evacuari, granituiri, cadastru, intabulare, radiere ipoteci, contracte vanzare-cumpare, donatii, schimb, inchiriere, comodat, gaj, imprumut,etc., pretentii impotriva companiilor de asigurare/reasigurare. in cadrul procedurii de executare silita: investiri cu formula executorie, asistenta si reprezentare juridica in cadrul procedurilor de executare silita in fata executorilor judecatoresti si a instantei de judecata, contestatii si opozitii la executare. Profesia de avocat este libera si independenta, cu organizare, functionare si conducere autonome, stabilite in conditiile prevazute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat drept comercial, republicata, astfel cum a fost modificata si completata pana la data adoptarii prezentului statut, denumita in continuare Lege si ale prezentului statut.

avocat drept comercial, avocat sector 1 , avocat mosteniri

Activitate avocat recuperare creante

Legea de exercitare a profesiei de avocat mosteniri si Statutul profesiei de avocat leglementeaza si consolideaza caracterul autonom si liberal al avocatului, acesta fiind supus doar legii, statutului precum si regulilor eticii profesionale. Un element fundamental in relatia dintre client si avocatul sau il constituie increderea in corectitudinea informatiilor si datelor prezentate de ambele parti, precum si buna cooperare dintre cei doi, avand ca scop solutionarea cu succes a cazului. Nasterea profesiei de avocat este in functie de dezvoltarea dreptului din societate si de complexitatea sistemului jurisdictional. in vechile societati cu democratie, precum si in societatile integrate, avocatul nu-si gaseste locul.

Stiti unde gasesc un avocat drept civil?

Scopul exercitarii profesiei de avocat il constituie promovarea si apararea drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si persoanelor juridice, de drept public si de drept privat. in exercitarea profesiei avocatul este independent si se supune numai legii, prezentului statut si codului deontologic. in exercitarea dreptului la aparare recunoscut si garantat de Constitutia Romaniei, republicata, de lege, de pactele si de tratatele la care Romania este parte, avocatul are dreptul si obligatia de a starui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justitie, pentru un proces echitabil si solutionat intr-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea partilor.Este interzisa, sub sanctiunile prevazute de Lege, exercitarea oricarei activitati specifice profesiei de avocat de catre o persoana fizica ce nu are calitatea deavocat sector 1 inscris intr-un barou si in tabloul avocatilor sau, dupa caz, de catre orice persoana juridica, cu exceptia societatii profesionale de avocati cu raspundere limitata.

Am nevoie de un avocat recuperare creante

La inceputul exercitarii profesiei, avocatul efectueaza in mod obligatoriu un stagiu de pregatire profesionala cu durata de 2 ani, timp in care are calitatea de avocat recuperare creante stagiar. Dupa efectuarea stagiului, avocatul stagiar va sustine examenul de definitivare. Exercitarea profesiei de avocat este incompatibila cuactivitatea salarizata in cadrul altor profesii decat cea de avocat, cu ocupatiile care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat sau bunele moravuri si cu exercitarea nemijlocita de fapte materiale de comert. Exercitarea profesiei de avocat este compatibila cu: calitatea de deputat sau senator, consilier in consiliile locale sau judetene, cu activitati si functii didactice in invatamantul juridic superior, cu activitatea literara si publicistica, cu calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier in proprietate intelectuala, consilier in proprietate industriala, traducator autorizat, administrator sau lichidator in cadrul procedurilor de reorganizare si lichidare judiciara, in conditiile legii.

Obligatia de a pastra secretul profesional, este absoluta si nelimitata in timp. Obligatia se intinde asupra tuturor activitatile avocatului, ale asociatilor sai, ale avocatilor colaboratori, ale avocatilor salarizati din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alti avocati. Toti avocatii au dreptul si indatorirea de a participa la formele de pregatire profesionala stabilite de catre organele profesiei. Avocatii care se gasesc in unul dintre cazurile de nedemnitate prevazute de Lege sunt obligati sa prezinte baroului hotararile judecatoresti prin care au fost condamnati definitiv, prin care li s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesia, prin care au fost declarati faliti fraudulosi sau prin care au fost condamnati definitiv pentru fapte savarsite in legatura cu exercitarea profesiei.

Instantele civile din Anglia au aderat, de asemenea, la acest trend de profesionalizare; in 1275 a intrat in vigoare un statut care prevedea pedepse pentru avocatii vinovati de frauda, iar in 1280 presedintele tribunalului din Londra a promulgat regulamente referitoare la procedurile de admitere in profesie, incluzand depunerea unui juramant Avocatul, ca membru al societatii civile, se caracterizeaza prin onestitate, demnitate, loialitate, un comportament responsabil si dedicat muncii sale si celor din jurul sau. Principiul legalitatii Prerogativa avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activitati specifice profesiei in interesul clientului deriva din contractul de asistenta juridica, incheiat in forma scrisa, intre avocat si client ori mandatarul/reprezentantul acestuia.

Tag: avocat drept comercial avocat sector 1 avocat mosteniri